Există o gamă largă de condiţii medicale care au ca simptom sau ca rezultat pierderea auzului.

În această pagină veţi găsi rezumatul celor mai des întâlnite conditii medicale care pot duce la pierderea auzului. Vă rugăm să reţineţi că aceasta este o prezentare generală, nu o listă completă. Vă rugăm să luaţi legătura cu medicul sau cu specialistul pentru informaţii mai detaliate referitoare la aceste condiţii.

Condiții medicale la adulți

Neurinom acustic

Neurinomul acustic (cunoscut şi ca Schwanom vestibular) este o excrescenţă sau o tumoră necanceroasă pe nervul auditiv de lângă cohlee, care transmite impulsurile sonore către creier. Neurinomul acustic creşte încet, dar poate cauza pierderea auzului în urechea afectată şi poate apăsa pe ceilalţi nervi sau ţesuturi ale creierului pe măsură ce se măreşte.  Neurinomul acustic afectează una din 100.000 persoane în fiecare an1 şi este cel mai des întâlnit în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 50 ani.

Prin tehnicile moderne de microchirurgie se pot îndepărta tumorile neurinomului acustic însă, adeseori acest lucru duce la o pierdere profundă a auzului în urechea afectată.

Colesteatom

Colesteatomul este un tip de chist al pielii în urechea medie. Poate fi prezent la naştere, dar cel mai frecvent apare ca o complicaţie a unei infecţii cronice a urechii. Infecţiile repetate ale urechii pot determina acumularea unei presiuni negative în urechea medie. În timp, timpanul se retrage către urechea internă formând un săculeţ de piele sau un chist. Chistul se poate mări sau se poate infecta, ceea ce poate afecta auzul, echilibrul şi chiar funcţia muşchilor faciali. Simptomele includ ameţeală, scurgeri ale urechii şi pierderea auzului în urechea afectată2.

Apeduct vestibular lărgit

Apeductele vestibulare sunt canale osoase înguste care se întind de la urechea internă către interiorul craniului. Se consideră că apeductul vestibular este lărgit dacă are o dimensiune mai mare de 1,5mm, cu diametrul aproximativ al unui ac cu gămălie. În cazul în care apeductul vestibular este lărgit, de obicei se lărgesc şi ductul endolimfatic şi sacul. Funcţiile sacului şi ductului endolimfatic nu sunt înţelese complet, dar oamenii de ştiinţă consideră că au rolul de a regla concentraţia de ioni din fluidul urechii interne. Ionii determină declanşarea semnalelor nervoase care transmit sunetul şi informaţia echilibrată la creier. Cercetătorii sugerează că cinci până la 15 procente din copiii cu pierdere senzorineurală a auzului, sau pierderea auzului cauzată de deteriorarea celulelor senzoriale din cohlee, au apeducte vestibulare lărgite3.

Sindromul Ménière

Sindromul Ménière este o afecţiune a urechii interne care afectează auzul şi echilibrul. Acesta cauzează episoade bruşte de vertij (senzaţie de învârtire), tinitus (un ţiuit puternic în urechi), presiune sau durere în ureche şi pierdere temporară sau permanentă a auzului.  Vertijul poate cauza greaţă şi vărsături. Cauza sindromului Ménière nu se cunoaşte, dar poate fi legată de un dezechilibru de fluid în urechea internă.  Se tratează cu medicamente şi uneori prin intervenţie chirurgicală. Episoadele de vertij pot fi prevenite şi prin evitarea consumului de cofeină, alcool, tutun, sare şi evitarea stresului.

Meningita

Meningita este o infecţie virală sau bacteriană care cauzează inflamarea şi umflarea membranelor care acoperă creierul şi măduva spinării. Cele mai comune simptome ale meningitei sunt durerea de cap şi senzaţia de înţepenire a gâtului, asociate cu febră, confuzie şi alterarea stării de conştiinţă, vărsături şi incapacitatea de a tolera lumina (fotofobie) sau zgomotele puternice (fonofobie). Pierderea auzului sau hipoacuzia se numără printre posibilele complicaţii grave. Meningita poate fi cauzată de infecţia cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme şi mai rar de anumite medicamente.

Otoscleroză

Otoscleroza este o creştere osoasă anormală în spaţiul din spatele timpanului (urechea medie) şi în urechea medie. Simptomele includ tinitus (ţiuit în urechi), ameţeală şi pierderea auzului într-o oarecare măsură. Pierderea gravă a auzului sau hipoacuzia se produce pe măsură ce urechea medie şi internă îşi pierd funcţionalitatea.  Cauza otosclerozei este necunoscută, dar poate fi ereditară. Pierderea auzului cauzată de otoscleroză are loc, de obicei, între 11 şi 30 de ani. Femeile sunt de două ori mai susceptibile de a dezvolta otoscleroză decât bărbaţii şi condiţia se poate agrava în timpul sau după sarcină. Intervenţia chirurgicală poate uneori să amelioreze pierderea de auz cauzată de otoscleroză.

Medicamente ototoxice

Medicamentele ototoxice afectează urechea şi sunt o cauză comună a pierderii de auz, mai ales în cazul adulţilor mai în vârstă care iau regulat medicamente. Primele simptome sunt de obicei ţiuitul în urechi (tinitus) şi vertij. Pierderea auzului cauzată de medicamentele ototoxice evoluează foarte repede, însă auzul poate reveni la normal dacă se renunţă la administrarea de medicamente. Totuşi, anumite medicamente pot cauza daune permanente ale urechii.  Medicamentele cel mai des utilizate care pot cauza pierderea auzului includ: doze mari de aspirină (8 până la 12 pastile pe zi); medicamente antiinflamatorii nesteroidiene; anumite antibiotice; diuretice de ansă folosite în tratarea hipertensiunii arteriale sau insuficienţei cardiace; şi medicamentele folosite în tratarea cancerului.

Presbycusis

Presbycusis este pierderea progresivă a capacităţii de a auzi frecvenţele înalte, odată cu înaintarea în vârstă. Debutează în timpul maturităţii timpurii, dar de obicei nu afectează decât foarte târziu capacitatea de a înţelege conversaţia. Deşi este genetică, este un simptom normal al înaintării în vârstă şi diferă faţă de pierderile de auz cauzate de expunerea la zgomot, toxine sau agenţi patogeni.

Pierderea bruscă a auzului

Pierderea senzorineurală a auzului este o pierdere rapidă (cel puţin 30 de decibeli la trei sau mai multe frecvenţe adiacente) care se poate produce dintr-o dată sau pe parcursul unei perioade de până la trei zile.4 Se produce la toate vârstele, atât la bărbaţi cât şi la femei, însă majoritatea pacienţilor au vârste cuprinse între 50-60 de ani5. Pierderea auzului debutează adeseori ca o scădere bruscă a auzului într-o ureche iar persoanele afectate pot avea simptome precum tinitus, senzaţia de ureche plină şi/sau vertij. Cei care se confruntă cu astfel de simptome trebuie să solicite asistenţă medicală de urgenţă.  Existând peste 100 de cauze posibile ale acestui tip de pierdere a auzului, o cauză precisă este greu de identificat4. Unii pacienţi se recuperează complet fără intervenţie medicamentoasă, adeseori în primele trei zile. Alţii îşi revin uşor după una-două săptămâni. În situaţiile în care pierderea auzului nu este remediată sau se agravează, se pot administra anumite tratamente, inclusiv steroizi4.

Traume

Traumele acustice reprezintă deteriorarea mecanismelor auditive din urechea internă din cauza zgomotelor foarte puternice. Acestea pot include explozii în apropierea urechii, focuri de armă, muzică puternică sau zgomotele aparatelor pe o perioadă îndelungată de timp.   Simptomele includ pierderea auzului, de obicei parţială, sunete înalte şi un ţiuit în ureche sau tinitus6. Pierderea auzului cauzată de trauma acustică se poate agrava de-a lungul timpului.

Condiții medicale la copii

Atrezie / microtie

Atrezia este absenţa canalului urechii externe şi este adeseori însoţită de microtie, iar în acest caz urechea externă se dezvoltă anormal. Malformaţiile determinate de atrezie/microtie pot cauza pierderea auzului conductiv. Atrezia/microtia poate debuta izolat, dar poate să apară şi ca manifestare a unor simptome precum Goldenhar şi Treacher Collins. Incidenţa raportată a atreziei variază între un copil la 10.000 şi un copil la 20.0001, 2 şi este de două ori mai frecventă în rândul băieţilor decât al fetelor1. În 85% din cazurile de copii cu atrezie, condiţia este unilaterală2, sau afectează numai o parte. Totuşi, când copiii suferă de atrezie ca parte a unui sindrom, probabilitatea ca ambele urechi să fie afectate este de 50%.

Despicături labiale şi/sau palatine

Despicăturile oro-faciale apar atunci când părţile buzei sau palatului bucal (cerul gurii) nu se unesc complet în timpul sarcinii. Despicătura labială poate varia ca dimensiune, de la o crestătură mică în marginea buzei la o deschidere care se extinde către nas sau gingii. Severitatea despicăturii palatine poate varia, de la un defect al palatului moale (partea din spate a gurii) la o despicătură completă care cuprinde palatul dur (cerul gurii). Un copil se poate naşte fie cu despicătură labială, fie palatină, fie cu ambele. Ambele condiţii se pot trata cu succes prin intervenţie chirurgicală, mai ales dacă se efectuează în primele 12-18 luni de viaţă ale copilului. Mulţi copii cu despicătură palatină au probleme şi cu trompa lui Eustachio, ceea ce poate duce la acumularea de fluid în urechea medie şi la pierderea posibilă a auzului. Din acest motiv, copiii cu despicătură palatină trebuie să efectueze controale auditive regulate şi este necesară drenarea urechilor cu tuburi mici de egalizare a presiunii.

Surditate congenitală

Surditatea congenitală este pierderea auzului prezentă încă încă de la naştere. Aproximativ jumătate din cazurile de surditate congenitală sunt cauzate de factori genetici. În alte cazuri, pierderea auzului este determinată de infecţii sau alţi factori care afectează fătul în timpul sarcinii sau în momentul naşterii. Rubeola şi infecţia cu virusul citomegalic pot duce la surditate congenitală dacă mama le contractează în primele etape ale sarcinii. Alte infecţii pot fi transmise de la mamă la făt în timpul naşterii. Dezvoltarea auzului unui copil poate fi afectată în cazul în care mama ia anumite medicamente în timpul sarcinii, în special anumite tipuri de antibiotice.

Sindromul Down

Sindromul Down (cunoscut şi ca Trisomy 21 sau Trisomy G) este o tulburare cromozomială cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar. Persoanele cu Sindrom Down prezintă trăsături dismorfice comune, precum pliu epichantic, macroglosie şi plică palmară transversală şi sunt expuşi unui risc ridicat de defecte cardiace congenitale, tulburări organice şi pierdere de auz. Infecţiile cronice ale urechii şi otita medie cu efuziune (OME) sunt cele mai comune cauze ale pierderii auzului în cazul copiilor cu Sindrom Down. Malformaţiile sistemului auditiv şi problemele de transmisie neuronală pot cauza, de asemenea, pierderea auzului. Handicapul auditiv la pacienţii cu Sindrom Down este de obicei de tip conductiv, dar se poate produce şi pierderea senzorineurală sau mixtă a auzului. Gradul de pierdere a auzului la copiii cu Sindrom Down variază, dar chiar şi cazurile cu pierdere uşoară a auzului pot avea consecinţe grave asupra percepţiei vorbirii, achiziţiei limbajului, rezultatelor şcolare şi interacţiunii sociale.

Otită externă (Otitis Externa)

Otita externă este o inflamaţie a urechii externe şi/sau a canalului auditiv. Cel mai adesea, este cauzată de o infecţie bacteriană sau fungică activă, dar poate fi şi o consecinţă a unei boli de piele, o alergie sau o rană fără infecţie microbiană. Otita externă este cunoscută şi sub numele de urechea „înotătorului” şi este o infecţie bacteriană cauzată de expunerea excesivă la apă. În majoritatea cazurilor, ţesutul canalului auricular se umflă şi poate deveni dureros şi/sau sensibil la atingere.

Meningita

Meningita este o infecţie virală sau bacteriană care cauzează inflamarea şi umflarea membranelor care acoperă creierul şi măduva spinării. Cele mai comune simptome ale meningitei sunt durerea de cap şi senzaţia de înţepenire a gâtului, asociate cu febră, confuzie şi alterarea stării de conştiinţă, vărsături şi incapacitatea de a tolera lumina (fotofobie) sau zgomotele puternice (fonofobie). Pierderea auzului sau surditatea se numără printre posibilele complicaţii grave. Meningita poate fi cauzată de infecţia cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme şi mai rar de anumite medicamente.

Medicamente ototoxice

Medicamentele ototoxice afectează urechea şi sunt o cauză comună a pierderii de auz, mai ales în cazul copiilor care iau regulat medicamente. Primele simptome sunt de obicei ţiuitul în urechi (tinitus) şi vertij. Pierderea auzului cauzată de medicamentele ototoxice evoluează foarte repede, însă auzul poate reveni la normal dacă se renunţă la administrarea de medicamente. Totuşi, anumite medicamente pot cauza daune permanente ale urechii.  Medicamentele cel mai des utilizate care pot cauza pierderea auzului includ: doze mari de aspirină; medicamente antiinflamatorii nesteroidiene; anumite antibiotice; diuretice de ansă folosite în tratarea hipertensiunii arteriale sau insuficienţei cardiace; şi medicamentele folosite în tratarea cancerului la copii.

Pierderea bruscă a auzului

Pierderea senzorineurală a auzului este o pierdere rapidă (cel puţin 30 de decibeli la trei sau mai multe frecvenţe adiacente) care se poate produce dintr-o dată sau pe parcursul unei perioade de până la trei zile. Se produce la toate vârstele, atât la bărbaţi cât şi la femei, însă majoritatea pacienţilor au vârste cuprinse între 50-60 de ani. Pierderea auzului debutează adeseori ca o scădere bruscă a auzului într-o ureche iar persoanele afectate pot avea simptome precum tinitus, senzaţia de ureche plină şi/sau vertij. Cei care se confruntă cu astfel de simptome trebuie să solicite asistenţă medicală de urgenţă.  Existând peste 100 de cauze posibile ale acestui tip de pierdere a auzului, o cauză precisă este greu de identificat. Unii pacienţi se recuperează complet fără intervenţie medicamentoasă, adeseori în primele trei zile. Alţii îşi revin uşor după una-două săptămâni. În situaţiile în care pierderea auzului nu este remediată sau se agravează, se pot administra anumite tratamente, inclusiv steroizi.

Traume

Traumele acustice reprezintă deteriorarea mecanismelor auditive din urechea internă din cauza zgomotelor foarte puternice. Acestea pot include explozii în apropierea urechii, focuri de armă, muzică puternică sau zgomotele aparatelor pe o perioadă îndelungată de timp.   Simptomele includ pierderea auzului, de obicei parţială, sunete înalte şi un ţiuit în ureche sau tinitus. Pierderea auzului cauzată de trauma acustică se poate agrava de-a lungul timpului.

Sindromul Treacher Collins (TCS)

Sindromul Treacher Collins (TCS), cunoscut şi sub denumirea de sindromul Franceschetti sau disostoză mandibulo-facială, este o boală genetică care duce la deformări craniofaciale. Treacher Collins este adeseori însoţit de insuficienţă respiratorie cronică, apnee în somn şi pierdere de auz conductiv cauzat de malformaţii ale urechii externe şi medii. Malformaţiile urechii medii sunt prezente în majoritatea cazurilor, în timp ce malformaţia urechii interne asociată cu pierderea senzorineurală a auzului este neobişnuită. Pierderea auzului este de obicei bilaterală (la ambele urechi) cu o pierdere conductivă de aproximativ 50-70 decibeli. Chiar şi în cazurile în care canalele auditive sunt normale şi deschise, lanţul osicular (oasele din urechea medie care ajută la amplificarea sunetului) este adeseori deformat. Treacher Collins este o afecţiune rară, care apare o dată la fiecare 10.000 naşteri.

Depistarea precoce a scăderii auzului și instituirea tratamentului adecvat reprezintă singura metodă de a asigura condițiile optime pentru restabilirea auzului și dezvoltarea normală a limbajului copilului, oferindu-i posibilitatea de a se integra social și profesional, la egalitate cu semenii săi.